INCENDIU de proporții în Brezoi, Vâlcea. 8 hectare de pădure, cuprinse de flăcări. Pompierii intervin de urgență

Publicat: 22/03/2024, 10:12
Actualizat: 22/03/2024, 12:21

Un puternic incendiu de vegetație uscată, care s-a extins la padurea din apropiere, în localitatea Brezoi a izbucnit de ieri și nu a fost stins nici până în prezent. Pompierii sunt la fața locului și se luptă să lichideze focarele.

„Intervenim cu efective suplimentate pentru localizarea si lichidarea unui incendiu, care se manifestă în fondul forestier al Obștei Private Drăgănești – Varatica, pe raza localității Brezoi, sat Drăgănești.

Momentan nu există risc de propagare la anexe și gospodării.

Intervenția este îngreunată de terenul accidentat (zonă montană), vântul puternic și suprafața foarte mare a fondului forestier.

Până la acest moment nu au fost raportate victime omenești.

Sursa foto: ISU Vâlcea
Sursa foto: ISU Vâlcea

Intervin efective de la Stația de Pompieri Brezoi, Detașamentul de Pompieri Rm.Valcea, Secția de Pompieri Govora, SVSU Brezoi, personal forestier de la Obștea Drăgănești și Clăbucet.

Misiunea este în dinamică”, anunțau ieri cei de la ISU Vâlcea.

Până în acest moment au ars 8 hectare de pădure.

La fața locului acționează 9 pompieri militari și 5 persoane din cadrul Parcului Național Cozia și al obștii care are în administrare fondul forestier. În funcție de situația operativă, forțele vor fi suplimentate.

CITEȘTE ȘI:

Incendiu puternic în Delta Văcărești. Pompierii s-au luptat cu flăcările pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați

Incendiu la o BISERICĂ de lemn din Râmnicu Vâlcea. Lăcașul de cult este monument istoric vechi de 3 secole

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Carambol cu 16 mașini pe o stradă din Alba Iulia. Traficul în zonă a fost...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
⁠Carmen Grebenișan, fără ascunzișuri. Cum arată vedeta în costum de baie
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Beyonce surprinde din nou! Artista va susține un concert live pe Netflix în ziua de...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Ce s-a întâmplat după ce o cercetătoare și-a injectat virusuri crescute în laborator în tumoarea...